Instituția Prefectului – Județul Ilfov anunță faptul că astăzi, 05.11.2020, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 38 privind o serie de măsuri dispuse la nivelul județului Ilfov:

Art. 1 Având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori în localitățile Brănești (3.66), Bragadiru (3.38), Ciorogârla (3.84), Dobroești (3.71), Dragomirești-Vale (3.23), Mogoșoaia (3.18) și Popești-Leordeni (3), pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 05.11.2020 ora 20:00 și până în data de 19.11.2020 ora 20:00, în localitățile sus menționate se dispun următoarele măsuri:

– obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

– interzicerea organizării  și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

– suspendarea temporară a activităților didactice care presupun prezența față în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online).

pdfHotararea-nr-38-CJSU-05.11.2020.pdf

 Pentru probleme cu iluminatul stradal va rugam sa apelati urmatoarele numere:

  • Mobil: 0371.304.704
  • Fix: 021.315.09.83